Studenți din Spania vor fi ghizi la Muzeul Literaturii Române Iași

Începând cu vara anului 2014, Muzeul Literaturii Române Iași va găzdui studenți din Spania care au ales să facă aici stagii practice. Acest lucru a devenit posibil după ce, la sfârșitul lunii februarie, Muzeul Literaturii Române Iași a încheiat un acord de colaborare cu Universitatea din Alicante pentru încurajarea activităților culturale comune și a schimburilor în domeniul formării și al cercetării.

Acordul a fost semnat de directorul Muzeului Literaturii Române Iași, domnul Dan Lungu, aflat în Spania în vizită oficială, și rectorul Universității din Alicante, domnul Manuel Palomar. Acesta permite organizarea de seminarii, cursuri, ateliere de lucru, expoziții itinerante ale Muzeului Universității din Alicante și ale Muzeului Literaturii Române Iași, precum și stagii de practică la Iași pentru studenții Universității din Alicante, secția traductologie și limbi străine. Studenții vor face ghidaj în unul dintre cele 12 muzee și case memoriale ale MLR Iași, fiind vorbitori de mai multe limbi străine, printre care și româna, dar și traduceri din operele autorilor clasici români.

 De asemenea, Muzeul Literaturii Române din Iași pregătește pentru anul viitor o expoziție legată de istoria teatrului românesc, ce urmează a fi itinerată în Spania.

Universitatea din Alicante a dezvoltat de-a lungul timpului relații fructuoase și cu alte instituții românești, precum Institutul Cultural Român, Institutul Limbii Române, Consulatul României în regiune și Ambasada României în Spania. Rectorul Manuel Palomar a declarat că Universitatea din Alicante este un spațiu în care „studenții și cercetătorii români se integrează perfect”.

Cadrul acordului a fost creat odată cu participarea la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), ediția 2013, a traducătoarei Cătălina Iliescu, conferențiar la Universitatea din Alicante. Atunci, Dan Lungu și Cătălina Iliescu au pus bazele unei colaborări în privința oferirii de oportunități studenților și profesorilor de la traductologie.

 

 

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.


Search

aprilie, 2024