iulie, 2019

18iul12:00 am11:59 pmTeatru // Cum am mancat un caine

Mai mult

Detalii eveniment

CUM AM MÂNCAT UN CÂINE – Evghenii Grişkoveţ

Prin stilul său inconfundabil, fraze scurte, repetiţii multe, propoziţii simple, Evghenii Grişkoveţ ne oferă cu generozitate artistică, un episod din tumultoasa viaţă a unui om care „a fost nevoit, sau mai bine zis, a avut şansa, de a face trei ani de armată în flota pacifică. Uite, ăsta era omul”. O croazieră plăcută și emoționantă, care te poartă cu umor și sensibilitate prin apele tulburi ale celui care cândva, înainte de a pleca spre răsărit, făcea cu mâna celor pentru care era „unic, fără de pereche și de neînlocuit”.

Spectacolul Cum am mâncat un câine, propune publicului un sens clar, în care „trebuie să înțelegi și să le pui cap la cap”, sens în care teatrul este înţeles ca re-trăire continuă. Mîndru Cătălin Ștefan vine în faţa voastră pentru a spune povestea „unui om care acum nu mai e. În sensul că, mai înainte el a fost, dar acum nu mai e. Însă nimeni în afară de el nu a remarcat asta”.

Cum am mâncat un câine, un one man show tragi-comic, care prin comunicărea directă și sinceră cu spectatorii, reușește să contureze un univers complex, unde confesiunea sondează fluxul conştiinţei.

Mîndru Cătălin Ștefan
Durată spectacol 70 min
Intrare: 15lei
Recomandat publicului cu vârstă peste 14 ani

Ora

(Joi) 12:00 am - 11:59 pm

Lasă un răspuns

X