Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Proiecție Film „Despre trup și suflet”, regia Ildiko Enyedi

15 SEP VIN

poster Proiecție Film „Despre trup și suflet”, regia Ildiko Enyedi Iaşi

“Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis. Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.
Chiar înainte de a anunța marele căștigător al Ursului de Aur la Berlinale 2017, președintele juriului din acest an, Paul Verhoeven, a declarat publicului că „On Body and Soul” este un film despre "doi oameni conectați într-un mod uimitor. Juriul s-a îndrăgostit de acest film nu doar pentru măiestria cu care este făcut, ci, mai ales, pentru că ne amintește de un cuvânt pe care îl folosim cu prea mare ușurință în ziua de azi: compasiunea".

“Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes și a fost desemnat unul dintre cele mai bune 12 filme ungurești din toate timpurile. Revista New York Times a inclus filmul “My Twentieth Century” în Top 10 cele mai importante filme ale anului. Ildikó Enyedi a fost unul dintre membrii Studioului Balázs Béla, singurul studio de film independent din Estul Europei înainte de 1989. A regizat documentare și seriale tv, printre care versiunea ungurească a serialului HBO Europe, “In Treatment”.

Ateneul din Iași vă invită să vizionați filmul „Despre trup și suflet”, regia Ildiko Enyedi, vineri, 15 septembrie 2017, ora 19.00 în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului din Iași.
Biletele au fost puse în vânzare la pretul unic de 10lei și pot fi achiziționate on-line de pe site-ul www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului de luni până vineri în intervalul orar 10.00 -16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului.
Ateneul din Iași, Strada Ion Creangă nr.14, 700320, Iaşi, Tel/fax: 0232-261.846, e-mail:office@ateneuiasi.ro; www.ateneuiasi.ro
#HaiLaAteneu

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro