Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Primăvara Dermatologică Ieşeană

29 MAR MIE
-
02 APR DUM

poster Primăvara Dermatologică Ieşeană Iaşi

Au început înscrierile la “Primăvara Dermatologică Ieşeană”. Rezervă-ți loc lângă specialiști din 6 țări

În perioada 29 martie-2 aprilie 2017 Iașul va găzdui cea de-a VI-a ediție a Manifestării Ştiinţifice Naţionale cu participare Internaţională “Primăvara Dermatologică Ieşeană”, organizată de către Asociaţia Dermatologilor din Moldova, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Grigore T.Popa” din Iaşi, Colegiului  Medicilor din România, Colegiului Farmaciștilor din România și Spitalului Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

Preşedinţii de onoare ai ediţiei din 2017 ai manifestării, a cărei temă generală este “Dermatologia la interfaţa cu alte specialităţi”,  vor fi  Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Prof. Dr. Niazi Khusrow (USA) și Prof. Dr Michel Perrin (FRANŢA). Co-președinții manifestării sunt Conf. dr. Daciana Elena Brănişteanu (U.M.F. ”Grigore T.Popa”, Iași) și Prof. univ. dr. Simona-Roxana Georgescu (U.M.F. ”Carol Davila”, București). Ca și la edițiile anterioare, lucrările prezentate vor aborda teme foarte interesante, cu informaţie aliniată la standardele ştiinţifice europene, susţinute de 15 lectori internaţionali şi peste 50 de lectori naţionali.  

Primăvara Dermatologică Ieşeană” este conturată ca o Şcoală de Dermatologie ce dezbate teme de dermatologie aflate la graniţa cu alte specialităţi,  în cadrul unei succesiuni de cursuri, prelegeri şi workshop-uri. Manifestarea s-a remarcat, încă de la primele ediţii, prin gradul  înalt de profesionalism şi prin actualitatea subiectelor abordate, susţinute de lectori de elită din ţară şi din străinătate. O altă notă distinctă a acestei manifestări este dată de caracterul ei interdisciplinar şi multidisciplinar – dermatologie, venerologie, dermato-cosmetologie, flebologie, chirurgie vasculară, alergologie, imunologie, boli infecţioase, chirurgie estetică, farmacologie, farmacognozie-fitoterapie, fiziologie, fiziopatologie, microbiologie, nutriție, oftalmologie, pediatrie, medicină de familie etc.

Încă de anul trecut s-a dezvoltat parteneriatul dintre Asociația Dermatologilor din Moldova (AdeM) și Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI), în urmă căruia un număr impresionant de studenți (peste 500) au avut acces gratuit la toate lucrările manifestării. Și în acest an sunt așteptați cu brațele deschise de către organizatori!

Manifestarea a fost foarte bine apreciată de către participanții la edițiile anterioare. “Este o mare oportunitate de a învăța pentru studenți și medicii tineri. Am apreciat standardele înalte ale lucrărilor, profesionalismul celor care au susținut prelegeri. Atmosfera generală a fost relaxată, iar interesul a fost la cote maxime. Am simțit încă de la primele ediții că această manifestare va crește și s-a văzut acest lucru. Evenimentul impune un standard ridicat, asemenea celor internaţionale, este un eveniment pe care l-aş vedea bine integrat în America, în Europa, iar România este la acelaşi nivel. Am fost impresionat și de ospitalitatea și prietenia românilor”, a fost una dintre opiniile Prof. Dr. Niazi Khusrow,  președintele de onoare și al ediției din 2016, care în acest an se va afla la cea de-a patra participare.  “Am fost onorat să fiu invitat la această manifestare. Mi-a plăcut, printre multe alte aspecte, și interdisciplinaritatea. Este important ca medicii să cunoască și rezultate ale tratamentelor unor afecțiuni din alte sfere decât cele în care activează. Prin dermatologii din România vom putea transmite mesaje și informații legate de alte specialități, a fost concluzia, la finalul lucrărilor de anul trecut, și a Prof. Dr Michel Perrin, președinte de onoare al ediției 2017.

Printre temele de actualitate din sfera dermatologiei „borderline” cu alte specialităţi medicale şi cu impact practic imediat în tratamentul pacientului se numără: patologia infecţioasă cutanată, noutăţi legate de infecţia cutanată cu HPV, cursuri de flebologie (cu accent deosebit pe boala venoasă cronică), teme de dermatooncologie (hemopatii maligne cu expresie cutanată, limfoame cutanate, carcinoame cutanate etc), patologia părului (alopecii postmedicamentoase), cursuri de dermatoalergologie ( urticaria, dermatoze alergice profesionale, testele alergologice cutanate, desensibilizarea specifică etc), curs de chirurgie dermatologică   (de la „simplu la complex”), noutăţi în tehnicile de dermatocosmetologie (terapii laser, tehnici de biorevitalizare cutanată, lifting  nechirurgical, ştergere de tatuaje etc.), curs de dermatopediatrie, prelegeri pe teme de psoriazis, discromii cutanate, psihodermatologie etc.

În cele 5 zile de cursuri, workshopuri şi prelegeri  sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanţi din toată ţara, reconfirmând caracterul naţional şi demonstrând, o dată în plus, ţinuta înaltă şi valoarea ştiinţifică a programului.

Manifestarea este creditată cu 30 de puncte EMC. Lucrările vor avea loc în sălile Rossini și Verdi din Complexul Palas (30 martie - 1aprilie). Pe 29 martie, în Amfiteatrul de Boli Infecțioase va avea loc Cursul „Patologia cutanată infecțioasă din perspective multiple: dermatologie, boli infecțioase și microbiologie”. Pe 2 aprilie, în Amfiteatrul „Mihai Duca” (U.M.F.”Grigore T.Popa”) vor avea loc  Cursul „Chirurgia dermatologică-de la simplu la complex” și Cursul de dermatocosmetologie „Noi tehnici antiageing și de biorevitalizare”.  


0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro