Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

OTTO BRIESE

16 OCT MAR
-
26 OCT VIN

poster OTTO BRIESE Iaşi

LANSARE DE CARTE „OTTO BRIESE” DE LUCIA VALENTINA STANCIU

EXPOZIȚIE RETROSPECTIVĂ „OTTO BRIESE”

16 – 26 octombrie 2018

            Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași și Galeria SIGMA din București organizează, la Palatul Culturii, un dublu eveniment: expoziția retrospectivă OTTO BRIESE și lansarea albumului de artă „Otto Briese”, semnat de istoricul de artă Lucia Valentina Stanciu. Pasiunea pentru Universul Artelor Frumoase i-a permis autorului să indentifice o sumă de materiale inedite cu privire la creația pictorului ieșean Otto Briese. Lucia Valentina Stanciu susține că „identificarea unor noi lucrări și documente sporește cunoașterea operei acestui artist cu totul meritoriu în spațiul artistic românesc. Faptul de a le valorifica și de a le aduna într-un nou album certifică nu numai interesul restituirii, ci și ideea de a rediscuta și introduce pe scena artei de astăzi valorile create de un artist riguros.

                Albumul de față, apărut la Editura Galeria Sigma, încearcă să arate succesiunea trecutului său artistic, să întregească imaginea unui pictor uitat, să contureze și să ilustreze cât mai bine personalitatea celui care a fost finalmente un predecesor pentru viitorii artiști ai plein air-ului. Opere inedite neincluse în albumele anterioare, fotografii, corespondența dintre artist și o serie de personalități marcante din pictura românească, contemporane cu artistul - N. Tonitza, Șt. Dimitrescu, F. Șirato, C. Baba, Aurel Băeșu, Gh. Popovici și mulți alții vor fi dezvăluite în paginile albumului, conturând adevărata personalitate a lui Otto Briese, reprezentant de seamă al scolii ieșene”.

            În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: autoarea Lucia Valentina Stanciu, dr. Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, Valentina Druțu, șef al Muzeului de Artă și criticul de artă Petru Bejan.

            În perioada 16 – 26 octombrie 2018, publicul va putea admira pe simezele Muzeului de Artă din Iași peste 50 de lucrări semnate de Otto Briese ce provin din colecții muzeale și particulare din București și Iași, precum și din colecția familiei Briese (Marius Briese - nepot).

            Vernisajul va avea loc marți, 16 octombrie 2018, ora 17.00, în spațiile Muzeului de Artă de la Palatului Culturii.

            Vă așteptăm cu drag la acest eveniment dedicat pictorului Otto Briese!

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro