Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Intalnire cu traducatoarea Mariana Barbulescu la LIBREX

17 MAI VIN

poster Intalnire cu traducatoarea Mariana Barbulescu la LIBREX Iaşi

Centrul Cultural German din Iaşi vă informează de următorul eveniment.Vă mulţumim pentru sprijinul acordat prin publicarea acestor informaţii. Comunicat de presăDiscuție și prezentare de carte cu traducătoarea Mariana Bărbulescu„Traducerea literară: între artă și meșteșug” Vineri17 mai 2017, ora 17:00

Atrium Palas Mall, nivel 0

Centrul Cultural German are plăcerea de a vă invita la o discuție cu lect. univ. dr. Mariana Bărbulescu, traducătoarea celui mai recent roman al autorului german Bernhard Schlink, “Olga”,vineri, 17 mai 2017, ora 17:00 în Atrium Palas Mall, în cadrul Târgului de Carte LIBREX ediţia a 27-a.

Mariana Bărbulescu va vorbi despre arta și meșteșugul unei traduceri reușite, despre pasiunea și entuziasmul inerent profesiei, precum și despre responsabilitățile, care vin odată cu transpunerea cât mai fidelă a unui text într-o altă limbă. Cunoscută pentru traducerile impecabile ale romanelor apaținând unor autori iluștri ai literaturii germane precum Hermann Hesse, Stefan Zweig sau Franz Kafka, Mariana Bărbulescu se numără printre cei mai buni traducători din România, pentru care pasiunea pentru traducerea literară se reflectă în măiestria cu care face din meseria de traducător o artă.

În cadrul discuției la care vor participa și dr. Alexander Rubel, directorul Centrului Cultural German Iași și Mihaela Răileanu, PR la Editura Polirom va fi prezentat și romanul “Olga”, aparținând renumitului autor german Bernhard Schlink și reprezentând una dintre cele mai recente opere traduse de invitata la eveniment. Romanul dezvăluie portretul unei femei rebele în conflict cu epoca în care trăiește, a cărei viață se întinde de-a lungul a două momente cheie ale istoriei Germaniei din secolul XX. „O nebunie de carte. Noul roman al lui Bernard Schlink este o capodoperă.” (Freie Presse)

_____________________

Mariana Bărbulescu s-a născut în Iași în anul 1953 și a urmat studiile la Facultatea de Litere, la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, secţia engleză-germană, în iunie 1976. Între anii 1982–1990, a fost asistentă la catedra de germanistică, Facultatea de Litere, Universitatea ,,Al.I.Cuza”, Iaşi. Între anii 1990-2008  a fost lector la catedra de germanistică; specializare: literatură, teoria şi practica traducerii. În anii 2001 şi 2004 a fost beneficiara unor burse de cercetare la Universitatea din Konstanz, iar în perioada 2005 - 2007 a predat limba germană pentru studenţi străini la Universitatea Konstanz.

Vă aşteptăm!

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro