Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Iaşul, gazda celei de-a XIII-a editii a Festivalului Teatru Aurel Luca

06 DEC VIN
-
08 DEC DUM

poster Iaşul, gazda celei de-a XIII-a editii a Festivalului Teatru Aurel Luca Iaşi

În perioada 6-8 decembrie, Iaşul este gazda celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului de Teatru „Aurel Luca”, eveniment organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași prin Teatrul Studențesc „Ludic”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și Ministerul Tineretului și Sportului.

Ediția din acest an a manifestării se va desfăşura sub auspiciul aniversării a 41 de ani de la înfiinţarea Teatrului „Ludic”, al cărui iniţiator a fost Aurel Luca.

 „Începând cu 6 decembrie, sunt programate mai multe manifestări de interes pentru publicul tânăr și nu numai. Festivalul are deja o tradiţie în Iaşi. De-a lungul celor 13 ediţii anterioare au participat sute de studenţi membri ai trupelor de teatru studenţesc din ţară, alături de actori din Italia, Spania, Olanda, Germania, Canada, Israel, Moldova, Ucraina, Slovenia, Lituania, Cehia”, a declarat Bogdan Crucianu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi.

Evenimentul își propune să fie un loc de întâlnire pentru tinerele talente, dar și o ocazie pentru spectatorii ieșeni de a cunoaște abordări diverse ale fenomenului teatral românesc și internațional.

„Vor fi prezentate spectacole de teatru a trupelor de studenți din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Alba-Iulia, Ploiești, Pitești și Suceava”, a relatat Andrei Ciobanu, regizor al Teatrului Studențesc LUDIC.

Festivalul propune abordări diferite ale fenomenului teatral – de la montări clasice, la puneri în scenă curajoase, de la teatrul absurdului la teatrul nonverbal – toate reunite sub semnul calității și al pasiunii pentru teatru. Spectacolele poartă mesaje puternice și transmit emoție, creionând un portret al fenomenului teatral tânăr, un fenomen viu, aflat în continuă schimbare.

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro