Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

HORIA BRENCIU-Împreuna de 25 de ani

05 NOV LUN

poster HORIA BRENCIU-Împreuna de 25 de ani Iaşi

În această iarnă, Horia Brenciu aniversează 25 de ani de carieră printr-un concert extraordinar, pe 5 Noiembrie, la Casa Studentilor.
„Când mă gândesc la viața mea și la tot ce mi s-a-ntâmplat în 25 de ani, știu că sunt cel mai norocos om din lume. Și totuși, sunt doar primii 25…”, spune Horia Brenciu, referindu-se la tot ceea ce au însemnat pentru el cei 25 de ani de carieră: 7 ani la TVR, 6 ani la Antena 1, 5 ani la ProTV și 2 ani la Național TV, dar și multe turnee și concerte în București și în țară. Printre proiectele sale de succes se numără: Robingo, Neatza, Om sărac, om bogat, Vocea României, X Factor, albumele: „35”, „37”, „40+”, dar și numeroase spectacole pe scenele din țară și străinătate.
„Și-au fost emisiuni de televiziune, de radio sau filme. Au fost concerte, turnee, întâlniri sau lansări. Și-au fost zâmbete, lacrimi sau dezamăgiri. Și-au fost toate ce pot exista într-o viață de om și încă multe altele”, trece în revistă Horia Brenciu. Iar toate acestea merită sărbătorite! Artistul pregătește un concert extraordinar pe 5 Noiembrie, la Casa Studentilor prin care sărbătorește 25 de ani de carieră, traduși în mii de ore de repetiții și de momente live, mii de ore de muzică și entertainment de cea mai bună calitate. „Și-au fost toate ce pot exista într-o viață și multe altele”, rememorează artistul, bucuros că a simțit mereu publicul de partea sa. Celor care i-au fost mereu alături li s-au adăugat an de an oameni noi pe care artistul și-a dorit să-i răsplătească din plin cu muzică bună și momente îndelung pregătite. „Și noi… am rămas împreună! Eu și voi, cei care mă urmăriți acum!”, spune Horia cu satisfacție și mulțumire.
Artistul lucrează încă de anul trecut la spectacolele din 5 Noiembrie care vor sărbători anul acesta cei 25 de ani de carieră, din dorința de a le oferi fanilor săi momente de neuitat. „Familia mea sunt cei de acasă, orchestra mea și voi, cei care ne urmăriți”, mărturisește Horia Brenciu emoționat, adăugând că nu poate separa aceste lucruri. „Toate îmi dau energie, putere și de la fiecare în parte am învățat să fiu mai bun”. Cu toate acestea, Horia nu știe încă dacă va folosi fum, laser sau lumini speciale, nu știe încă ce melodii vor rămâne pentru spectacolul final, nu are idee ce o să îmbrace, dar știe sigur că va face tot posibilul pentru a transforma serile de concert în ceva memorabil.
Pret: 100-150 RON

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro