Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Expozitia de pictura -Portrete ale Marii Uniri

14 AUG MAR
-
23 SEP DUM

poster Expozitia de pictura -Portrete ale Marii Uniri Iaşi

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei și Fundația „Mircea-Titus Romanescu” vă invită să vizitați, la Palatul Culturii, în perioada 14 august-23 septembrie 2018, expoziţia de artă plastică „Portrete ale Marii Uniri”, proiect înscris în seria de activități dedicate aniversării Centenarului României Mari.

Vernisajul va avea loc marți, 14 august 2018, ora 17.00.

Lucrările care fac obiectul acestei expoziții au fost realizate de către 20 de artiști plastici contemporani care au răspuns la invitația Fundației „Mircea-Titus Romanescu” din Piatra-Neamț de a portretiza atât personalități care și-au adus contribuția la realizarea Marii Uniri din 1918, din toate provinciile istorice ale României Mari, cât și oameni obișnuiți, populația civilă, eroi sau luptători din Primul Război Mondial și chiar strămoși ai artiștilor care, știut sau neștiut, și-au adus aportul la realizarea unirii.

O notă de originalitate a acestui proiect expozițional o constituie „notele artiștilor” ce se regăsesc în etichetele de sală, cuprinzând fie elemente esențiale privind viața personajului portretizat, fie date sentimentale privind legătura artistului cu personajul realizat.

Expoziția este itinerantă, Palatul Culturii din Iași reprezentând ce-l de-al doilea popas al său, după Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra-Neamț. Face parte dintr-un proiect mai amplu ce se va finaliza cu editarea unui Catalog.

Vă așteptăm la acest eveniment organizat în contextul aniversării Centenarului României Mari!

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro