Pentru al doilea an consecutiv, ieșenii pedalează, vibrează și visează cu Arcadia!
 

Duminică, 13 iulie, rețeaua medicală Arcadia îi invită pe toți iubitorii de ciclism la cea de-a doua ediție a turului ciclist BikeVibe, cel mai frumos și mai spectaculos eveniment ciclist din Iași. După succesul de anul trecut, când peste 500 de ieșeni au pedalat sub semnul sănătății, Arcadia și partenerii săi pregătesc noi surprize și o mulțime de premii pentru participanți, dorindu-și ca aceștia să se bucure din plin de ocazia creată pentru socializare și relaxare.

 Duminică, 13 iulie, ora 11:30 sunt așteptați în piața Palatului Culturii toți iubitorii de ciclism, indiferent de vârstă. Ei vor fi invitați să îmbrace tricoul BikeVibe și să străbată în ritm de plimbare traseul prestabilit: Palatul Culturii – Str. Anastasie Panu – Str. Sf. Lazăr – Podu Roș – Splai Bahlui dreapta – Bd. Tudor Vladimirescu – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu – Palatul Culturii.

La sosirea din turul ciclist, participanții vor fi răsplătiți pentru efort și entuziasm cu o mulțime de surprize: 70 de premii în valoare de peste 19.000 lei la tombola evenimentului, cu șanse egale de câștig pentru toți cei care au pedalat alături de Arcadia, precum și cadouri speciale din partea sponsorilor.

Înscrierea la turul ciclist BikeVibe este gratuită și se face online, pe pagina dedicată evenimentului de pe site-ul Arcadia (www.arcadiamedical.ro), unde sunt disponibile și toate detaliile despre eveniment, organizare și regulament.

 Lansat sub sloganul „Pedalează, vibrează, visează!”, turul ciclist Arcadia BikeVibe este un eveniment organizat în fiecare an de rețeaua Arcadia, cu prilejul „zilei sale de naștere”, sărbătorită în luna iulie. La 4 ani de activitate, echipa Arcadia este mai sigură ca niciodată de misiunea sa în slujba sănătății și pledează pentru un stil de viață echilibrat și pozitiv, din care nu trebuie să lipsească sportul, alimentația corectă, evaluarea medicală periodică, optimismul și încrederea. Și, evident, înțelepciunea de a găsi timp, în programul aglomerat al vieții moderne, pentru clipe de relaxare și de bună dispoziție.

Gândește-te la tine, la sănătatea ta, la viitorul tău – acesta e mesajul BikeVibe, îmbrățișat de altfel și de susținătorii generoși ai evenimentului: Hill Center, Vision for You, Ispal, Kosarom, Raiffeisen Bank, Betty Ice, Fiterman Pharma, Auchan, Dorna-Izvorul Alb, Nike, Club Armony, Little Texas, Rodotex.

Parteneri media: Ziarul de Iaşi, Antena 1 Iaşi, newsiasi.ro, inoras.ro, iasifun.ro, Şapte Seri, Zile şi Nopţi, oradestiri.ro, iasibusinessclass.ro. 

Search

aprilie, 2024