Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Arta la rece

13 IUN MIE
-
17 IUN DUM

poster Arta la rece Iaşi

 

                În perioada 13-17 iunie 2018, la Iași se va desfășura evenimentul cultural Arta la rece, proiect ce reunește peste 30 de artiști vizuali din toată țara care vor picta o zidurile curților interioare ale Penitenciarului Iași, acoperind o suprafață de aproximativ 1.000 mp.

                Arta la rece face parte din programul festivalului Street Delivery Iași, ce are anul acesta tema „Smart Cities?”,  și este organizat de Penitenciarul Iași și Asociația „Grupul de Inițiativă și Acțiune Vaslui”. Proiectul cultural urmărește „umanizarea zidurilor“, crearea unei identități vizuale pozitive a spaţiului carceral, precum și  împingerea actului artistic dincolo de limitele convenționalului.

Timp de 5 zile, la picturile murale vor lucra artiști din toată țara, cu portofolii impresionante, în CV-urile lor regăsindu-se decorarea de teatre, sedii de firme, sedii de bănci, biblioteci, instituții de învățământ din țară și din străinătate, precum și amenajarea galeriei de artă în aer liber Genesis din Iași. Efortul lor presupune antrenarea unor resurse impresionante: 550 de sprayuri, sute de litri de vopsea și multe alte materiale.

                În ziua de duminică, 17 iunie 2018, începând cu ora 10.00, la sediul Penitenciarului Iași se va marca încheierea proiectului Arta la rece, cu un program ce cuprinde vizionarea  în premieră a piesei de teatru  „Marius Chicoș Rostogan“ – o adaptare după „Pedagog de școală nouă“, de I.L. Caragiale, în regia domnului regizor Gabriel Comănescu, precum și cu vernisajul picturii murale realizate de artiștii implicați în proiect. Totodată, cu acest prilej, pentru participanți se va asigura și un tur de vizitare a celor mai reprezentative spații din Penitenciar, având ocazia să asiste la un exercițiu demonstrativ oferit de echipa operativă de intervenție a unității.

                Proiectul Arta la rece se aliniază temei lansate de festivalul Street Delivery Iași (organizat de Fundația Cărturești și Muzeul Național al Literaturii Române Iași) și rolului social asumat al Penitenciarului Iași în cadrul comunității locale, de reintegrare a persoanelor private de libertate prin programe cultural-educative, inițiate și dezvoltate în parteneriat cu societatea civilă. Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Asociația Hubrica, Școală Gimnazială Nr. 41 Iași și S.C. Ral Construct Management SRL.

                Street Delivery Iași este un eveniment de responsabilizare socială, aflat la cea de-a VI-a ediție, și se desfășoară în perioada 15-17 iunie pe strada Vasile Pogor și în Grădina Muzeului „Vasile Pogor”.

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Evenimente similare recomandate in Iaşi

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro