Semnificatia Pastelui

Să începem mai întâi cu ouăle roșii. Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce, şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.

Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge. 
Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere.

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!

De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Și am ajuns și la iepuraș, bucuria celor mici. “Iepuraşul de Paşte” este un personaj fantastic, un vechi simbol de origine germană care simbolizează primavara şi fertilitatea.

Simbolul iepurelui a fost preluat din vremea festivalurilor pagâne închinate zeiţei Eastre, legenda spunând că într-o iarnă aceasta a găsit pe câmp o pasăre lovită pe care, pentru a o salva de la moarte a transformat-o în iepure, lăsându-i totuşi capacitatea de a depune ouă. Drept mulţumire pentru că i-a salvat viaţa, iepuroaica decora ouăle pe care le făcea şi i le dăruia zeiţei.

Conform tradiţiei “Iepuraşul de Paşte” vine, în noaptea de dinaintea Paştelui pentru a aduce copiilor care au fost cuminţi de-a lungul anului diferite dulciuri “făcute de el” cum ar fi bomboane, ciocolată sub formă de iepuraş sau sub formă de ouă. Copiii la rândul lor trebuie să-l aştepte pregătind cosuri pentru Paste, în care acesta să le puna cadourile şi pe care să le aşeze în diferite locuri din casă, sau gradină departe de privirile adulţilor.

Echipa InOras.ro vă urează sărbători cu bogăție, alături de oamenii dragi și de familie, să primiți bunătate și să oferiți bunătate, să fiți fericiți și să lăsați frumusețea să vi se așterne în casă!

Hristos a înviat!

Sursă date: lecturidemamica.wordpress.com și www.activitaticopii.ro

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

aprilie, 2024