Raportează o problemă

sau anuleaza

FEEDBACK

logo

ContactDespre noiOfertaCariereNourasi

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea – Agnès Martin - Lugand

Tag-uri: carte

Articol scris de InOras .ro

vezi toate

Probabil cel mai atrăgător aspect din experienţele noastre are legătură cu poveştile bune. Poveşti bune, în sensul general al poveştilor bine spuse, dacă se poate, cu un final surprinzător, cu detalii care întorc situaţii la 180 de grade, şi, mai mult, poveşti care să te cucerească. Liber după patru îşi propune să vă prezinte poveştile unor cărţi care fac din timpul liber o alternativă specială. Când mă gândesc la experienţa unei lecturi potrivite, îmi vin repede în minte dialoguri spumoase, descrieri intense şi personaje gata să ne primească în povestea lor cu fiecare pagină citită.

  O astfel de carte specială este volumul de debut al autoarei – psiholog Agnès Martin – Lugand. Departe de a fi o reţetă cu un număr de paşi către fericire şi mai aproape de influenţe clare ale psihologiei în literatură, cartea intitulată atractiv „Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea” este povestea emoţionantă a femeii care reuşeşte să uite de sine în decorul parizian al cafenelelor literare şi mai apoi la malul mării într-o Irlandă care va aduce schimbarea, speranţa şi succesul.

 După o astfel de descriere pare că vorbim despre un roman siropos. S-ar putea spune şi aşa. Dar e vorba despre un sirop ca siropul de zmeură din curtea bunicii. Dacă ştii gustul ăsta, merită să încerci o carte..siropoasă.

 Diane îşi pierde familia într-un accident de maşină. Depresie, tulburare, chin. Diane deschide o cafenea în Paris care are legătura cu replica: „oamenii fericiţi citesc şi beau cafea”. Diane se mută în Irlanda, în amintirea unei dorinţe neîmplinite a soţului ei pe care l-a pierdut. Diane îşi schimbă viaţa. Nu, nu-i asta toată povestea. Călătoria şi drumul lung, laitmotive în roman, se supun legii „schimbi locul, schimbi norocul”; însă, mai e o lege nescrisă „oriunde te duci, tot de tine dai!”. Şi uite aşa, cartea asta ar putea convinge. Printr-o doză neforţată de dialoguri care curg natural.

 După ce a profesat ca psiholog timp de șase ani, Agnès Martin-Lugand s-a dedicat scrisului, publicându-și primul roman, „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i-a propus debutul în lumea editorială tradițională. Odată ce romanul său a apărut în catalogul Michel Lafon și s-a vândut numai în Franța în peste 300 000 de exemplare, a fost asigurată și traducerea lui în mai multe limbi europene, printre care spaniolă, italiană, poloneză și turcă. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein. Continuarea primului roman, a apărut şi în limba română, se numeşte „Viaţa e uşoară, nu-ţi face griji!” şi ar putea să-ţi placă, măcar cu 50% mai mult decât „Oamenii fericţi citesc şi beau cafea”.

Galerie

  • Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea – Agnès Martin - Lugand poza 0

0 Comentarii

Adauga comentariu

Adaugă comentariu

Articole similare

  • Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez

    Istoria a 100 de ani şi a unei fabuloase aventuri trăite de şapte generaţii ale unei familii. Familia Buendía, cu fanteziile, obsesiile, tragediile, pasiunile, disperările şi speranţele lor. Poate ai recunoscut numele pentru capodopera care...

    detalii

  • Marele TOT – mistere științifice într-o carte

    Sfarsitul lui decembrie 2018 a  adus în România o traducere valoroasă. Cartea ”Marele Tot” explică și dezvoltă unele din cele mai importante controverse din lumea științei. Vorbim azi despre o carte care împlinește pofta curioșilor despre ...

    detalii

  • Iarna în cărtile pentru copii

    Ianuarie nu face decât să continue, cel puțin calendaristic un anotimp care nu pentru puțini este unul preferat. Decorul îmbie spre liniștea din confortul casei, dar și la poveștile frumoase citite în colțuri de camere prietenoase. Astăzi ...

    detalii

  • Brief Answers To The Big Questions – o ultimă carte

    2018 este și despre Stephen Hawking, despre care s-au scris articole care au strâns multe vizualizări. Evenimentul plecării lui a fost motiv de dezvăluire a ultimelor sale gânduri. Toate au făcut obiectul unei cărți cu titlu atractiv și in...

    detalii

  • Cele mai bune cărți ale anului 2018

    De regulă, e bine să ne ferim de topuri; mai ales că, de când lumea și internetul s-au împrietenit, s-a dat undă verde la subiectivitate pe toți pereții virtuali. Așa gusturile noastre sunt predispuse către direcții care mai de care mai ...

    detalii

Copyright © 2004-2011 Inoras.ro  •  Designed by code932.com

www.inoras.ro trafic.ro