MusicForKids International Festival 2017, la Iaşi!

  Ajuns la cea de-a VIII-a ediţie, MusicForKids International Festival 2017 se va desfăşura în acest an în perioada 4 – 7 august 2017, în Grădina Palas din Iaşi.

Anul acesta vor participa un număr record de concurenţi din 21 de ţări, printre care România, SUA, Marea Britanie, Spania, Italia, Bolivia, Malta, Rusia, Bulgaria, Republica Moldova, Suedia, Elveţia, Germania, Norvegia ş.a. Câştigătorul Trofeului MusicForKids International Festival 2017 va fi recompensat cu suma de 1000 euro. Vor fi acordate premii şi menţiuni pentru fiecare grupă de vârstă, premiul Young Jury pentru fiecare categorie în parte .

Categoriile de vârstă sunt: 5-7 ani, 8-9 ani, 10 ani, 11 ani, 12- 13 an, 14- 16 ani pentru Categoria „Solişti”.  La Categoria „pop – opera” s-au înscris concurenţi cu vârsta cuprinsă între 11 – 18 ani, iar la Categoria „Grupuri” au fost acceptate trupe sau formatii formate din 2 – 6 membri cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani. În premieră, la această ediţie va mai fi o categorie – „Family Group”, unde pot participa cu momente de muzică, membrii familiilor concurenţilor împreună cu aceştia.

 Din juriu vor face parte personalităţi ale vieţii muzicale româneşti şi internaţionale. „Pentru a putea asigura corectitudinea jurizării, numele juratilor nu va fi dezvăluit până în prima zi de concurs” – au menţionat organizatorii. Cert este că se va puncta evoluţia concurentului, în ansamblu – prezenţa scenică, interpretarea piesei, respectarea intonaţiei şi a ritmului, atitudinea, ţinuta vestimentară adecvată vârstei, mişcarea scenică ş.a. „Nu este suficient să ai doar o voce bună, ci trebuie şi să exprimi ceva pe scenă şi să te faci plăcut în primul rând publicului spectator şi bineînţeles, juriului”.

MusicForKids International Festival este organizat de Asociaţia “Music for Kids”, începând cu anul 2009, fiecare ediţie având invitaţi speciali în recital: Loredana, Aurelian Temişan, Adrian Daminescu, Mihai Trăistariu. Şi în 2017 vor fi programate recitaluri – surpriză.

Remarcabil este faptul că majoritatea câştigătorilor Trofeului MusicForKids International Festival au confirmat ulterior, având un parcurs de excepţie. De exemplu, Olga Verbiţchi, laureata ediţiei 2016 a câştigat concursul “X-Factor” (ANTENA 1 în acelaşi an, iar Adina Răducan, câştigătoarea din 2011, a fost prima fată care a cucerit acelaşi trofeu, dar în 2014. Raul Eregep, interpretul care a cucerit Trofeul în 2015 s-a clasat pe locul II la acelaşi concurs, după Olga Verbitchi. După ce a cucerit în 2012 Marele Premiu, Bianca Niţă a lansat patru ani mai târziu, hit-ul internaţional “The Violin Song” (Monoir & Osaka feat. Brianna) alături  de  Cristian Tarcea, Nikolay Kaufman, Biliac Victor, Iuga Diana. Cu aproape 60 milioane vizualizări pe Youtube, “The Violin Song” a fost nominalizat la cea de-a XV-a ediție a Premiilor Radio România 2017, la categoria Cea mai bună piesă pop-dance. Rebeca Neacşu (Braşov), câştigătoarea din 2013 s-a clasat pe locul II la prima ediţie a emisiunii “Românii au talent” (PRO TV), la numai 8 ani şi jumătate, când a fost supranumită „Prinţesa cu voce de aur”.

Mai multe detalii pe: http://www.festivalulmfk.com/

 

Search

aprilie, 2024