Marele TOT – mistere științifice într-o carte

Sfarsitul lui decembrie 2018 a  adus în România o traducere valoroasă. Cartea ”Marele Tot” explică și dezvoltă unele din cele mai importante controverse din lumea științei. Vorbim azi despre o carte care împlinește pofta curioșilor despre unele dintre secretele nașterii universului. Chestii serioase deci în volumul semnat de Sean Caroll și publicat în colecţia Mathesis a Editurii Herald.

Sean Michael Carroll este cosmolog şi profesor de fizică specializat în mecanică cuantică, gravitaţie, cosmologie, mecanică statistică şi bazele fizicii. Domenii despre care nu vorbești chiar așa, dimineața la cafea, dar care sunt fascinante prin faptul că explică lucruri despre care ne mai întrebăm uneori. Autorul este și profesor cercetător în cadrul Departamentului de Fizică al Institutului de Tehnologie din California și a publicat în reviste de specialitate studii recunoscute și apreciate. Să-l credem deci pe cuvânt că știe ce zice.

Sean Caroll in ”Marele Tot” propune pentru cititori o călătorie în universul microscopic şi în cel macroscopic, pentru a ne înţelege pe noi şi lumea în care trăim. Legile fundamentale pe care se bazează funcționarea Universului sunt puncte de plecare către o mai bună înțelegere a ceea ce guvernează existența umană. Și nu trebuie să fii prea savant ca să te gândești la un moment dat în viața ta, sincer, la întrebarea despre sensul vieții. Poate cel mai spectaculos capitol al cărții este dedicat misterului conștiinței, și asta aduce plus valoare unui volum care promite deschideri de minte garantate.

”Marele Tot” aavut parte de o lansare oficială, pe 18 decembrie, în București unde sa discutat deschis despre lumea înconjurătoare și profunzimile ei. Ce este important e că de luna asta în toate librăriile putem citi informații prețioase care pun la punct orice curiozitate am avea despre misterele științei. Atât cât poate o carte să o facă.

Un articol de Bianca Ioan

Search

aprilie, 2024