Licitatia pentru constructia unei noi piste a Aeroportului Iasi a fost contestata

Ieri, 15 aprilie 2013, in ultima zi din termenul legal, au fost inregistrate la Aeroportul Iasi contestatii formulate impotriva actului prin care s-a stabilit rezultatul procedurii de achizitie publica, privind lucrarile de constructie a noii piste.  

Asocierea de firme compusa din Impresa Cavalleri Ottavio, I.G. Group, Metropolitana Milanese, Trustul de Instalatii Montaj si Constructii si Techno Engineering 2C si firma Strabag, in calitate de ofertanti in procedura de atribuire a contractului de proiectare si executie a lucrarilor de constructie pentru noua pista a Aeroportului Iasi, au depus adrese la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC).  

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor va decide daca admite sau respinge spre analiza aceste adrese. In cazul admiterii, va urma o perioada de analiza pe fond a contestatiilor.  

„Contestatia este un drept legal pe care il respectam. Am luat in calcul si un astfel de eveniment pentru ca in discutie este o suma importanta de bani si practica procedurilor de atribuire din Romania a relevat continuu sportul national de depunere de contestatii fara motiv intemeiat. Consider ca aceste demersuri sunt menite doar sa intarzie inceperea lucrarilor propriu-zise pe care iesenii le asteapta de prea multi ani. Cred ca este o intarziere intentionata, in conditiile in care Aeroportul Iasi a inteles sa deruleze cea mai importanta investitie a judetului cu respectarea intru totul a legislatiei aplicabile in domeniul achizitiilor publice si cu diligenta necesara asigurarii unui proces de evaluare transparent, clar si fara echivoc”, a declarat Directorul General al Aeroportului International Iasi, Marius Bodea.  

Reamintim faptul ca firma castigatoare a licitatiei a fost asocierea Max Boegl Romania, SC Vega ’93 SRL si SC UTI Grup SA. Oferta asocierii amintite a obținut 95 de puncte din maximul de 100 posibile. Valoarea ofertei financiare depuse a fost de 139.128.551,47 de lei, fara TVA.  

Contractul prevede proiectarea si executia lucrarilor in vederea realizarii suprafetelor de miscare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrarile vor include realizarea pistei de decolare – aterizare, caii de rulare, extinderii platformei si a drumului perimetral, instalatiei de balizaj, canalizarii pentru ape pluviale, precum si a serviciilor de proiectare pentru toate cele mentionate anterior. 

Sursa: www.ieseiniivoraeroport.ro
Sursa foto: www.radio.bzi.ro

Search

martie, 2024