Liber la lucrarile de modernizare a Aeroportului Iasi

Ieri, 4 iunie 2013, a fost semnat contractul de proiectare si executie a lucrarilor de dezvoltare si de modernizare a Aeroportului International Iasi. Intr-un cadru festiv, dl. Marius BODEA, Directorul General al Aeroportului Iasi, si dl. Mathias KIRR, Managerul Executiv al Max Boegl Romania, liderul asocierii care a castigat licitatia de proiectare si executie a lucrarilor la noua pista, au semnat documentele aferente.

Dl. Cristian ADOMNITEI, Presedintele Consiliului Judetean Iasi, institutie din bugetul careia vor fi efectuate lucrarile, a declarat ca semnarea contractului mentionat reprezinta cea mai buna veste din ultimele doua decenii pe care au primit-o iesenii. „Incepand din acest an, prin constructia de la Aeroport, sper ca in orasul nostru sa renasca speranta si increderea ca in Iasi vom avea parte de bunastare si dezvoltare economica durabila. Aeroportul sper sa fie motivul principal pentru care companiile straine sa vina sa investeasca la Iasi, pentru a crea mai multe locuri de munca si mai multa bunastare, iar iesenii plecati peste hotare sa aiba un motiv si mai puternic sa se intoarca acasa. Asteptam vesti de la Autoritatea de Management a Programului Operational Sectorial – Transport pentru a vedea daca si modulul II al Aeroportului poate fi inceput in curand. Modulul II inseamna noua parcare si pistele de taxi pentru aeronavele care vor ateriza pe noua pista. Este un proiect de 40 de milioane de euro, pe care am putea sa-l finantam prin fonduri europene. Decizia o vom afla peste cateva saptamani”, a declarat dl. Cristian ADOMNITEI.  

Dl. Mathias KIRR a precizat ca la acest proiect se va lucra inclusiv pe timpul noptii, firmele urmand a lucra chiar si in trei schimburi. „Noi speram ca ordinul de incepere a lucrarilor sa fie dat cat mai repede. In prima faza va incepe perioada de proiectare, iar imediat dupa ce proiectul va fi aprobat de forurile competente, vom incepe si lucrarile de constructie. Am vrea sa incepem lucrarile chiar mai repede de luna septembrie. Unele lucrari se pot executa chiar inainte de proiectare sau in paralel cu aceasta, cum ar fi organizarea de santier. Se va lucra inclusiv in trei schimburi. Luam in calcul sa se lucreze in foarte multe nopti”, a afirmat dl. Mathias KIRR.

Totodata, Directorul General al Aeroportului Iasi a precizat ca regiunea Moldovei va avea cea mai moderna pista de aterizare decolare din Romania, aspect care va puncta decisiv in optiunea companiilor aeriene de a deschide rute noi spre si dinspre Iasi. „Astazi se parafeaza cu adevarat inceputul dezvoltarii reale a Aeroportului International Iasi. Este un moment important pentru intreaga comunitate. Suntem privilegiati sa semnam astazi un contract de proiectare si executie a primei piste flexibile din Romania, cu echipamente de ultima generatie, fapt care va conta extrem de mult pentru piata marilor jucatorilor, ma refer la companiile aeriene.”, a declarat dl. Marius BODEA.

La eveniment au participat si dna. Maria GRAPINI, Ministrul delegat pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism, dl. Gheorghe NICHITA, Primarul Municipiului Iasi, dl. Marius DANGA, Viceprimar al Municipiului Iasi, dl. Romeo OLTEANU, Prefectul Judetului Iasi, dl. Sergiu PALIHOVICI, Seful Oficiului Prefectural Chisinau, importanti oameni de afaceri, consilieri judeteni, consilieri locali, directori ai institutiilor deconcentrate etc.

Asocierea Max Boegl Romania, SC Vega ’93 SRL si SC UTI Grup SA a castigat licitatia pentru proiectarea si executia lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri in R.A. Aeroportul Iasi, aceasta fiind si ofertantul cu cel mai mare punctaj obtinut. Oferta asocierii amintite a obtinut 95 de puncte din maximul de 100 posibile. Valoarea ofertei financiare depuse a fost de 139.128.551,47 de lei, fara TVA. Termenul de finalizare este de 25 de luni de la data semnarii contractului, in acest termen fiind inclusa si proiectarea.

Contractul prevede proiectarea si executia lucrarilor in vederea realizarii suprafetelor de miscare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrarile vor include realizarea pistei de decolare – aterizare, caii de rulare, extinderii platformei si a drumului perimetral, instalatiei de balizaj, canalizarii pentru ape pluviale, precum si a serviciilor de proiectare pentru toate cele mentionate anterior.

Search

aprilie, 2024