Jurnalul Annei Frank

Astăzi vorbim despre o carte al cărei subiect a făcut înconjurul lumii. Autoarea este una dintre cele mai cunoscute ale secolului trecut și pare aproape imposibil să nu fi auzit acest nume. Dacă e să dai o căutare a celor mai faimoase și captivante jurnale din istoria literaturii, Anne Frank este în capătul listei. Subiect regăsit în unele manuale școlare, ”Jurnalul Annei Frank” este una dintre cărțile necesare oricărei biblioteci.

Al Doilea Război Mondial, cel mai recent eveniment istoric de amploare în parcursul Europei, atrage după sine o serie de cronici și memorii care ajută la o mai bună înțelegere a desfășurării momentelor capitale în dezvoltarea socială, economică și culturală. Jurnalul despre care vorbim astăzi este, într-un fel, mai mult decât atât. Împreună cu familia sa și alți patru evrei, Anne petrece doi ani (în perioada 4 iulie 1942 – 4 august 1944) ascunsă într-o anexă a sediului firmei patronate de tatăl său. În vârstă de 13 ani, autoarea notează toate încercările interioare, emoțiile, dispozițiile ori simple detalii într-un jurnal care va vedea și lumina tiparului.

Neștiind că aceste gânduri de adolescentă vor avea legătură cu unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Europei, Anne scrie fără oprire despre tot ce se întâmplă în Anexă. În spațiul în care ea și familia ei sunt nevoiți să locuiască, să se ascundă se vor petrece momente obișnuite din viața unei familii și neobișnuite având în vedere contextul presupusei lor ”case”. Anne va scrie în jurnalul său convinsă că va supraviețui Războiului. Notează cu frenezie lungi descrieri ale trăirilor adolescenței și nu-și pierde nicio secundă, speranța.

”Jurnalul Annei Frank”, o carte tulburătoare care pune pe masă uneile dintre cele mai intime gânduri ale unui copil, evreu într-un context pe care îl stăpânește până într-un punct, și care o depășește pe Anne Frank din punctul oamenilor mari care se joacă ”de-a dreptul la viață”

Un articol de Bianca Ioan

Search

aprilie, 2024