Iasul în competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România, ediția 2019-2020

Bistrița, Brașov, Iași și Roman sunt cele patru orașe care au intrat în cursa pentru titlul „Capitala Tineretului din România”, ediția 2019-2020. Aceasta este cea de-a patra ediție a programului, iar orașul desemnat câștigător va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro oferit de Banca Comercială Română, co-inițiator al programului, pentru finanțarea proiectelor propuse. 

„Cu această nouă listă de candidați, programul nostru a intrat într-o interacțiune directă deja cu 14 orașe din țară. Aș dori să marcăm importanța faptului că în acest an nu numai reședințe de județ au decis să aplice și implicit să-și crească eforturile de investiții în tineri. Este o provocare și pentru noi să dezvoltăm cât mai multe instrumente și inițiative de sprijin pentru orașele românești, pe lângă titlu în sine, pentru că tot mai multe orașe vor realiza că singura cale de dezvoltare pe termen lung este prin participarea activă a tinerilor”, a declarat András Farkas – Grupul PONT, secretar general al Guvernanței pentru Capitala Tineretului din România.

Prin proiectele înscrise în competiție, toate cele patru orașe își propun să implice tinerii în activități prin care să contribuie la dezvoltarea comunității locale și mai presus de atât, să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat.

„Dezvoltarea sustenabilă a unei comunități este posibilă doar prin implicarea activă a membrilor săi, iar BCR continuă să sprijine inițiative de dezvoltare urbană axate pe implementarea unor proiecte strategice dedicate tinerilor. Ne bucurăm că programul se dezvoltă cu fiecare ediție și că are un impact din ce în ce mai mare la nivel național. Suntem convinși că beneficiile se vor regăsi pe termen lung și asupra economiei românești”, a declarat Nicoleta Deliu, Șef Departament Comunicare Corporativă și Afaceri Comunitare BCR.

Un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai mediului privat, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare, va analiza candidaturile și va alege pe baza criteriilor de jurizare orașele finaliste, care vor depune o candidatură completă în cea de-a doua rundă. Lista scurtă a finaliștilor va fi publicată pe data de 16 august, iar până pe 8 octombrie orașele finaliste vor dezvolta conceptul înscris într-o candidatură extinsă. Orașul câștigător va fi anunțat pe data de 3 noiembrie și va prelua oficial titlul pe data de 2 mai 2019.    

„Tinerii din Brașov, Iași, Roman și Bistrița sunt chemați în centrul procesului de dezvoltare urbană și sunt sigur că efectele se vor simți în curând. Suntem nerăbdători să colaborăm cu toate orașele candidate în acest drum al lor și, bineînțeles, de-abia așteptăm să vedem care dintre ele va deveni principalul reper al mișcării de tineret începând cu 2 mai 2019”, a declarat Mihai Dragoș, Președintele Consiliului Tineretului din România.

„Programul Capitala Tineretului din România produce schimbări ireversibile în comunitățile în care acesta este implementat, iar cu fiecare ediție tot mai mulți tineri din România devin mai implicați în comunitățile lor, contribuind astfel la o dezvoltare locală sustenabilă. De asemenea, programul stimulează un sentiment de apartenență al tinerilor față de orașul lor. Sunt nerăbdător să cunosc tinerii care stau în spatele celor 4 candidaturi și împreună cu ei și cu cei care au implementat deja un astfel de program să dezvoltăm noi oportunități pentru tinerii din orașele României”,  a declarat Tudor Ogner, Președintele Federației Tinerilor din Cluj.

Programul „Capitala Tineretului din România”, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a fost inițiat de către Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul PONT și Banca Comercială Română. Prima ediție a avut loc în anul 2016, iar primul oraș din România care a purtat acest titlu a fost Timișoara, urmat de Bacău și Baia Mare, care deține acest titlu începând cu 2 mai 2018.  

Search

martie, 2024