Gala Premiilor UNITER 2013 pe un ecran in aer liber

Dupa cum bine stiti, Gala Premiilor UNITER 2013, festivitatea de decernare a premiilor de excelenta in lumea teatrului romanesc, va avea loc in aceasta seara, 13 mai, de la ora 21.00, in Sala Mare a Teatrului „Vasile Alecsandri” Iasi.

Cele 700 de locuri disponibile in Sala Mare a Teatrului National „Vasile Alecsandri” Iasi s-au dovedit prea putine pentru a satisface cererea publicului. Tocmai de aceea, organizatorii celei de-a a XXI-a editii a Galei au hotarat instalarea unui ecran in fata Teatrului National, pe care iesenii vor putea urmari in direct evenimentul.  

Printre invitatii de marca ai galei se numara Alteta Sa Regala Principele Nicolae, nepotul Majestatii Sale, Regele Mihai, ministrul Culturii, Daniel Barbu, presedintele UNITER, actorul Ion Caramitru, alaturi de artisti consacrati, cum sunt Tudor Gheorghe, George Mihaita, Ilinca Tomoroveanu, Medeea Marinescu, Ana Ciontea, Dorina Lazar, Mihai Malaimare, criticii de teatru Alice Georgescu, Ion Parhon, Mircea Morariu.  

Un singur iesean se afla in competitie pentru castigarea unui premiu de excelenta, si anume, Oltita Cintic, directorul artistic al Teatrului Luceafarul, nominalizata la categoria „Critica teatrala”. Alti doi ieseni vor fi rasplatiti, totusi, cu premii de excelenta pentru intreaga activitate: scenografa Axenti Marfa si criticul de istorie teatrala Constantin Paiu.

Gala Premiilor UNITER se desfasoara anual, incepand din 1991. La aceasta gala se acorda distinctiile Uniunii Teatrale din Romania pentru fiecare an calendaristic incheiat. Decernarea premiilor se face dupa principiul nominalizarilor stabilite de un juriu de selectie. Dintre aceste nominalizari, un alt juriu decide, in seara Galei, prin vot secret, castigatorul fiecarui premiu.  

Telespectatorii pot urmari Gala in direct, luni, 13 mai, pe TVR 1 si online, pe http://www.uniter.ro si www.tvr.ro, incepand cu ora 21.00, cand va avea loc startul Ceremoniei de decernare a Premiilor.  

Sursa si credit foto/video: www.uniter.ro

Search

noiembrie, 2024