Filmele din mai

Titluri noi și afișe colorate pentru conematografe luna aceasta. O serie de noi filme au surprind luna asta, dintre ele: ”John Wick: Capitolul 3 – Parabellum”, ” Five Feet Apart”, și ” The Hustle”.

”John Wick” – Cea de-a treia parte a celebrei francize îl găsește pe infailibilul asasin John Wick (Keanu Reeves) într-o nouă situație la limita imposibilului: viața lui costă acum 14 milioane de dolari, drept pentru care o armată de vânători de recompense neobosiți este pe urmele lui. După uciderea unui membru al dubioasei organizații internaționale de asasini plătiți, conducerea l-a exclus pe Wick, lăsându-l fără protecție în vizorul celor mai nemiloși lunetişti din lume.

” Five Feet Apart” sau ”La cinci pași de tine” este povestea a doi tineri care se luptă cu o boală ireversibilă, care se întâlnesc și se îndrăgostesc pe holurile unui spital și care au de ales între a sta tot timpul la o distanță de cinci pași unul de celălalt, pentru a nu se contamina reciproc cu eventuale infecții, sau de a-și trăi viața și a cunoaște iubirea făcând un pas mai aproape unul de altul.

În cele din urmă, ” The Hustle” sau ”Ticăloasele” producție care le are în prim plan pe Anne Hathaway și Rebel Wilson, două artiste în escrocherii și în tot felul de alte stratageme menite să îi lase cu buzele umflate și cu conturile goale pe bărbații care, într-un fel sau altul, le-au greșit sau nu, vreodată. În timp ce una e versată, stilată, sofisticată și irezistibilă, cealaltă pare a fi mai din topor, dar prin abilitățile cu care a înzestrat-o natura, printre care la loc de cinste stă inteligența sclipitoare, e la fel de periculoasă și eficientă ca prima. O comedie ce te va face să râzi în hohote în timp ce îți controlezi buzunarele ca să vezi dacă n-ai rămas cumva fără portofel, așa, prin simpatie.

Search

aprilie, 2024