Meseriile viitorului: ce abilități se caută în anul 2020?

Ce vrei să te faci când o să fii mare?

Toţi am auzit întrebarea asta în copilărie şi dacă atunci răspundeai fără să eziţi prea mult ,,degustător de îngheţată”, ,,Superman” sau… ,,Barbie”, în liceu începi să te gândeşti diferit la viitoarea ta carieră. Îţi descoperi valorile, pasiunile şi apoi te gândeşti la o meserie care să te reprezinte. Dar, lumea se schimbă cu o viteză uluitoare. Noile tehnologii se dezvoltă cu rapiditate. Conectivitatea, maşinile smart şi new media influenţează viaţa noastră de zi cu zi şi, implicit, modul de lucru. Piaţa muncii a devenit la rândul ei foarte imprevizibilă şi este greu de spus cum va arăta peste 5 sau 10 ani. Apar meserii noi, în timp ce altele dispar.

meserie de viitor

Unele dintre joburile de astăzi se vor găsi, desigur, şi în piaţa muncii din viitor, însă vor fi adaptate noilor cerinţe, în funcţie de context. Unele meserii se vor transforma în unele cu totul noi sau vor dispărea cu totul. Există câteva domenii care pot oferi joburi sigure în ultimii ani, indiferent de modul în care se va mişca piaţa muncii.

Sănătate

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat foarte mult în ultimii ani, iar acest lucru afectează toată ţările, fără nicio excepţie. Aşadar, din cauza îmbătrânirii populaţiei va fi mereu o cerere mare în piaţă pentru medici, asistente medicale, terapeuţi, farmacişti.

Cei interesaţi de un job în domeniul sănătăţii, trebuie să ştie să relaţioneze cu oamenii şi să aibă cunoştinţe de chimie, biologie, matematică.

joburi in tehnologie

Tehnologie

Gândeşte-te la toate tehnologiile care nu existau în urmă cu decenii sau în urmă cu un an. La toate tehnologiile pe care nici nu ni le imaginăm. Calculatoarele şi smartphone-urile au schimbat dramatic felul în care comunicăm. Şi vor continua să o facă. Pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, profesioniştii în IT, precum programatorii, specialiştii în securitate cibernetică, administratorii de infrastructură IT vor fi din ce în ce mai solicitaţi.

Cei care vor să lucreze în acest domeniu trebuie să aibă gândire analitică, însă trebuie să fie şi creativi pentru a găsi cele mai bune soluţii. De asemenea, odată ce au ales o anumită specializare, trebuie să fie pregătiţi să investească în ei, să înveţe permanent, să ţină pasul cu schimbările.

Energie alternativă

Petrolul şi gazul nu vor dispărea prea curând, însă business-urile dezvoltate în jurul energiilor alternative creează deja mii de locuri de muncă precum mecanici, specialişti în ştiinţă, ingineri, specialişti în vânzări şi marketing. Şi domeniul se dezvoltă de la an la an.

În plus, şi universităţile au început să vadă potenţialul acestui domeniu şi impactul pe care îl are pentru economie şi medie şi dezvoltă programe de studiu ca să pregătească specialişti.

Drept internaţional

Pe măsură ce afacerile devin tot mai globale, iar comerţul internaţional creşte, companiile vor avea nevoie de specialişti în drept internaţional, care să cunoască foarte bine codurile fiscale, regulamentele legate de muncă şi de mediu, chiar şi de etică.

Cei care vor să profite de această oportunitate creată de piaţa globală trebuie să aibă studii în drept şi, în special, în drept internaţional. În plus, trebuie să ştie să comunice foarte bine şi să înveţe una sau mai multe limbi străine. O carieră în drept internaţional înseamnă şi multe deplasări în străinătate, o ocazie bună de a descoperi lumea.

 

Content Writer

Există o mare cerere în piaţă pentru editori de conţinut, care să scrie articole în online, pe bloguri sau publicaţii tipărite. Nu este nevoie de o specializare anumite pentru acest tip de activitate. Cerinţele pentru acest job sunt următoarele: abilităţi foarte bune de comunicare, creativitate şi originalitate. În plus, este nevoie de disciplină pentru a reuşi să respecţi deadline-urile.

 

Marketing

Competiţia tot mai accentuată dintre jucătorii din piaţă şi dorinţa lor de a dezvolta produse şi servicii cât mai originale face că cererea de specialişti în marketing să fie tot mai mare. Absolvirea unor cursuri universitare de marketing este utilă, însă nu necesară. În ziua de astăzi există o mulţime de cursuri pe care tinerii le pot face pentru a se specializa în acest domeniu.

 

Analist financiar

Pe măsură ce viitorul financiar va fi tot mai puţin predictibil, cererea în piaţă pentru analişti financiari va exista mereu. Este un job care nu va dispărea prea curând din peisaj. Cei mai mulţi oameni care lucrează în această industrie au absolvit cursuri economice, unii dintre ei sunt chiar absolvenţi de MBA.

Sub acțiunea factorilor tehnologici și sociali, cel care va dori să muncească și să fie și bine plătit în viitor va trebui să aibă în vedere dezvoltarea unor calități care astăzi pot apărea doar ca excepții.

 

FLEXIBILITATE MENTALĂ ȘI CAPACITATEA DE A REZOLVA PROBLEME COMPLEXE – într-o lume în care vor apărea afaceri, mentalități, deprinderi de consum care astăzi nici nu există, trebuie să poți gândi neconvențional, ,,împotriva curentului” pentru a te putea adapta viitoarelor locuri de muncă.

GÂNDIRE CRITICĂ – calitate pe care antreprenorul sau angajatul trebuie să o aibă pentru a lua decizii care nu pot fi automatizate.

CREATIVITATE – mai mult decât ,,împotriva curentului”, poți gândi creativ, abstract, deprindere pe care roboții încă nu și-au perfecționat-o.

SOCIABILITATE – o altă calitate umană, pe care atenție, va trebui să o deprinzi și să o manifești atât cu colegii, cât și cu mașinile.

STEM –  ȘTIINȚĂ, TEHNOLOGIE, INGINERIE ȘI MATEMATICĂ – cunoștințe pe care trebuie să le ai pentru a ține pasul cu evoluțiile din jur.

SMAC – SOCIAL, MOBIL, ANALITIC ȘI CLOUD –  e un concept mai nou decât STEM, este de fapt noua definiție a sociabilității în mediul digitalizat.

CUNOȘTINȚE INTERDISCIPLINARE – cum am mai precizat, cu cât ești mai familiarizat cu mai multe și mai variate domenii umane sau reale, cu atât mai multe locuri de muncă vor fi disponibile pentru tine pe piață.

Search

martie, 2024